Sântandrei
este o mare divinitate geto-dacă peste care creștinii au suprapus pe Sfântul
Apostol Andrei cel Întâi chemat, ocrotitorul României. Legenda spune că Andrei
a fost cel care a predicat în primele decenii după naşterea lui Iisus pe
pământurile Daciei. Tradiţiile și obiceiurile din noaptea de Sântandrei păstreaza
numeroase urme precreştine, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie lupii se adună,
iar Sântandrei împarte pradă pentru iarnă pentru fiecărui lup.
Ziua
Sfântului Andrei se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a
simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui
balaur cu cap de lup. Se credea şi încă se mai crede şi acum că în ziua de 30
noiembrie, lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu
scapă dinaintea lui. De aici şi credinţă că "îşi vede lupul coadă".
Ziua se serbează prin nelucru în casă, că să nu strice lupii vitele. Primejdia
nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la
drum, în ziua când porneşte şi lupăria.
Tot din
cauza lupilor nu se mătură toată ziua, nu se dă gunoiul afară, nu se rânesc
grajdurile, nu se piaptănă, nu se fac zgârieturi, nu se face pomană şi nu se dă
nimic cu împrumut. Dacă stăpânii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totuşi,
când soarta scrie altfel, primejdia nu se poate îndepărta, căci peste cele
hotărâte de Sântandrei, nimeni nu poate trece.
În noaptea
de Sântandrei vorbesc toate animalele, dar cine le ascultă ce spun, moare. La
miezul nopţii de Sântandrei se deschid cerurile.
Noaptea
strigoilor
În
credinţele poporului român de pretutindeni, în noaptea de către Sf. Andrei, pe
29 noiembrie, ies sau umblă strigoii. Cine sunt strigoii? Sunt spirite ale
morţilor, care nu ajung în lumea de "dincolo" după înmormântare, sau
refuză să se mai întoarcă "acolo" după ce îşi vizitează rudele, la
marile sărbători calendaristice.
Strigoii
morţi devin foarte periculoşi pentru cei vii: iau viaţă rudelor apropiate, aduc
boli, grindină şi alte suferinţe. După relele provocate şi locul unde activează,
ei pot fi de apă şi de uscat, de vite şi de stupi, de ploi şi de foc. Ei
călătoresc pe Pământ şi pe ape, strigând şi miorlăind, călare pe meliță, pe
coadă de matură, pe butoi sau în butoi.
Prin
unele părţi, se crede că aceşti strigoi iau coasele şi limbile de melita pe
care le găsesc pe afară, prin curţile oamenilor şi se duc la hotare, unde se
bat cu ele. Femeile au grijă că asemenea obiecte să nu fie lăsate afară. Se mai
spune că ei dansează pe la răspântiile drumurilor, până la cântatul cocoşilor.
Ei se bat cu strigoii vii, adică cu strigoii-oameni. A două zi, aceştia se
cunosc după zgârieturile ce le au pe faţă.
Babele
sau oamenii-strigoi, înainte de a ieşi din casă pe horn, se ung pe tălpi cu
untură. Adeseori ei trag şi clopotele de la biserică. Când nu au cu cine să se
războiască, se duc pe la casele oamenilor, dar toate gospodinele au luat măsuri
de apărare: au mâncat usturoi, s-au uns pe frunte, pe piept, pe spate şi la
încheieturile trupului. Au uns ferestrele, uşile, hornurile, scările, clanţele
uşilor, boii şi vacile la coarne, cleştele, lada şi toporul. Pe alocuri,
usturoiul este tăvălit mai întâi prin funingine. Unii astupă şi hornul sobei.
Dacă strigoii nu găsesc nici un loc pe unde să intre în casă, atunci caută să-i
cheme afară pe cei dinăuntru. Strigoiul vine şi strigă la fereastră: "Ai
mâncat usturoi?". Dacă omul răspunde, îl muțeşte; iar dacă tace, se duce
în treaba sa şi încearcă pe la cei care n-au mâncat usturoi.
Noaptea
vrăjilor şi a farmecelor
Noaptea de
Sântandrei este una dintre cele mai importante din an, pentru vrăji şi farmece.
Fetele măsoară nouă ceşcuţe cu apă pline, şi le toarnă într-o strachină, care
se pune sub icoană. A două zi, în zori, se măsoară din nou, cu aceeaşi ceşcuţă,
apa din strachină. Dacă va mai rămâne pe fundul străchinii apă, fie şi câteva
picături, atunci vor avea noroc; dimpotrivă, dacă ultima ceşcuţă va rămâne
neumpluta cum trebuie, atunci nu vor avea noroc şi nu se vor mărită. În noaptea
de Sf. Andrei, ca să-şi viziteze ursitul, fata îşi pune sub cap 41 de boabe de
grâu şi dacă visează că-i ia cineva grâul, se va mărita.
Unele
fete îşi pregătesc turtă, pentru ea aducând apă cu gura. Pentru acest colac
aduc apa neîncepută, iar produsele din care se prepară turta (făină şi sare)
sunt măsurate cu o coajă de nucă. După ce au fost coapte pe vatră, fetele îşi
mănâncă turtițele preparate, convinse fiind că ursiții vor veni, în vis, cu apă
să le potolească setea.
Fetele
mai fac un colac din pâine dospită, punând în mijlocul lui câte un căţel de
usturoi. Dus acasă, colacul este aşezat într-un loc călduros, unde este lăsat
vreme de o săptămână. Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, fata
cunoaşte că va fi cu noroc. Dacă nu răsare, fata se întristează şi spune că va
fi lipsită de noroc. Unele fete merg în această noapte la fântână, aprind acolo
o lumânare de la Paşti şi o afundă cu ajutorul găleţii. Când faţa apei este
luminată bine, fata zice:
"Sfinte
Andrei,
Scoate-i
chipul în faţa apei,
Ca în
vis să-l visez,
C-aievea
să-l văz!"
Atunci,
apă din fântână se tulbură şi fata îşi vede, se spune, chipul ursitului. Unele
îşi fac de ursită cu 9 potcoave, 9 fuse, 9 ace, 3 cuţite şi o coasă, toate
înfierbântate în foc. După ce s-au înroşit, se scot afară, se sting în apă şi
apoi se descântă.
În seară
Sfântului Andrei, toţi ai casei, mai ales fetele mari şi băieţii, seamănă grâu
în câte o strachină sau glastră cu pământ. Aceluia îi va merge mai bine, va fi
mai sănătos şi mai norocos, căruia i-o răsări grâul mai bine şi o creşte mai
frumos.
Usturoi
miraculos
Tot în
seară de 29 noiembrie, se adună la o casă mai mulţi flăcăi şi fete. Pe o masă,
ei pun mai multe căciuli de usturoi, împrejmuite cu tămâie, smirnă şi câteva
lumânări de la Paşti aprinse. Pun apoi pe masă diferite feluri de mâncare,
mănâncă, vorbesc şi râd în toată voia bună, până când apar zorii zilei. Fetele
îşi împart între ele usturoiul, pe care îl duc a două zi la biserica, pentru
a-l sfinţi preotul.
Acest
usturoi se pune pe policioară la icoane, fiind bun de făcut de dragoste.
În alte
zone din ţară noastră, păzitul usturoiului se face în felul următor: într-o
casă de gospodar se strâng 10-12 fete, având fiecare fată câte o pâine, trei
căpăţâni de usturoi, un fir de busuioc, legate cu o aţă roşie şi o sticlă de
rachiu. Aceste lucruri se pun pe o masă, într-un colţ al casei, şi se acoperă
cu o broboadă roşie. Lângă lucruri, pe masă, stă un sfeşnic c-o lumânare
aprinsă, care arde de cu seară şi până în ziua. Lângă masă, una în dreapta şi
una în stânga, stau de straja două babe, care bagă bine de seama că să nu se
fure din lucruri, ori să nu pună cineva mâna pe ele. Ele stau acolo neclintite
până dimineaţă. La această petrecere, vin şi băieţi cu lăutari. Se cânta şi se
petrece până în zori.
Când s-a
făcut ziua, hora este jucată afară. Un flăcău joacă în mijlocul horei toate
lucrurile fetelor, păzite de bătrâne. După joc, fetele îşi iau lucrurile şi le
împart flăcăilor. Pâinea se mănâncă, rachiul se bea, usturoiul se păstrează de
leac. Când vitele-s bolnave, li se da mujdei în borş ori vin şi le trece. Dacă
se fură din usturoi, nu-i bine deloc: fetei nu-i va mai merge bine. Usturoiul
păzit este semănat primăvară. Dacă pleci la drum lung, să iei puţin usturoi cu tine.
Aflarea
ursitului în noaptea Sfântului Andrei
Ajunul
de Sfântul Andrei aduce multă forfota pentru fetele şi femeile din Maramureş.
Pe Valea Marei fetele de măritat abia aşteaptă venirea serii că să-şi poată
află ursitul în timp ce femeile se ocupă de protecţia casei şi a gospodăriei
pentru tot anul ce va urmă. Ca să şi reuşească aceste lucruri atât fetele cât
şi femeile trebuie să parcurgă ritualuri tradiţionale a căror vechime încă nu a
fost stabilită cu exactitate de către specialiştii în folclor şi etnologie.
Pentru a
şti cine le va fi soţ, fetele apelează la celebra turtă din aluat foarte sărat,
care după ce este gata de frământat sfârşeşte coaptă pe cărbuni încinşi.
Jumătate este mâncată înainte de culcare pentru a face sete, iar cealaltă jumătate
pusă în ştergar sub pernă până dimineaţa. Visul în care un tânăr vine să-i aducă
apă de băut tinerei fete, va fi visat numai dacă măritişul va avea loc în
perioada ce urmează postului. Dacă viitorul soţ refuză să apară în vis cu apă
de băut, atunci fata respectivă va trebui să mai aştepte. Pe cât de
nerăbdătoare sunt fetele să pună în practică acest obicei, pe atât de ocupate
sunt mamele şi bunicile lor, cu alte îndeletniciri ce trebuiesc făcute numai în
ajun de Sântandrei .
În
ajunul sărbătorii de Sf. Andrei este momentul propice în care găzdoaiele pot
proteja gospodăria şi animalele în faţa
fiarelor de pădure. Pentru a reuşi acest lucru tradiţia spune că toate
obiectele tăioase trebuie legate cu sfoară şi puse bine, să nu poată fi găsite
în ziua sărbătorii. Toate muncile bucătăriei începînd de la tăiatul pâinii şi
până la gătitul mâncăurilor trebuie terminate înainte de miezul nopţii.
Pieptenele vine de asemenea că obiect interzis de Sf. Andrei, aşa că toate
coafurile vor fi făcute în ajun.
Timpul
este limitat, iar femeile trebuie să fie pieptănate pentru a două zi înainte de
miezul nopţii. Dinții pieptenelui are echivalent simbolistic cu ghearele
sălbăticiunilor şi de aceea trebuie pus sub sfoară, bine legat lângă celelalte
obiecte casnice tăioase. Toate aceste obiceiuri funcţionează cu folos în satele
din Maramureş iar oamenii spun că au fost şi verificate de-a lungul sutelor de ani.
Sursa: http://www.libertatea.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu